Lintea roşie miroase un pic a persimon (sharon sau kaki mai scrie pe eticheta lui de la noi), un fruct dulce şi cărnos de care ne mai aducea câteodată tata când se întorcea din locuri calde. Are aceeaşi culoare cu lintea roşie şi probabil şi vreo substanţă comună care le dă amândurora mirosul respectiv.
La magazinul sirian din colţ au linte roşie decorticată; o pungă de 1 kg costă 10 lei. Mai e nevoie de o ceapă măricică, o linguriţă sănătoasă de chimen, o lingură sau două de zeamă de lămâie (după gust adică), sare şi piper. Dacă se poate şi supă de legume în loc de apă e perfect - eu n-am avut aşa că am pus la fiert şi un morcov - tăiat doar în două, ca să-l pot scoate apoi uşor.
In rest e cam atât de simplu: lintea se spală bine şi se pune la fiert cam în 2 litri de apă împreună ce ceapa tăiată mărunt. Se lasă cam 45-60 de minute, timp în care nu se amestecă. Dacă după fierbere boabele nu sunt destul de dezintegrate se mai pot trece printr-o sită sau o parte dintre ele se pot pune în robot (o parte, pentru că supă nu trebuie să fie cremă). Oricum în funcţie de consistenţa dorită se mai poate scoate sau adăuga lichid. După asta se pun şi chimenul, sarea, piperul şi zeama de lămâie, se mai dă odată în fiert uşor şi gata supa.
Un amănunt: dacă mai trebuie scos lichid din supă după fierbere e indicat ca lucrul ăsta să se facă la vreo 10 minute după ce s-a stins focul, astfel încât lintea să se aşeze un pic.
Încă un amănunt: în carte (tot The Complete Middle East Cookbook din care am mai aplicat aici) zice că fiecare porţie se serveşte cu sferturi de lămâie şi cu ta'leya. Mai exact cu varianta de ta'leya cu ceapă, nu cu cea cu usturoi. Deşi arată ca un sos treaba asta e înţeleasă în farfurie la egipteni mai degrabă ca un condiment. Zero panică, nu-i nimic complex: e vorba doar de două cepe, un sfert de cană de ulei de măsline şi vreo doi căţei de usturoi. Ceapa se taie jumătăţi de rondele subţiri şi se căleşte bine în ulei, după care se adaugă usturoiul tăiat mărunt (nu zdrobit în presă de-aia de metal, e o barbarie) şi se mai lasă un minut. Atât.
Şi ultimul amănunt: dacă armenii îi pun boia, în Yemen se presară frunze de coriandru şi în Iran lime uscat, eu i-am adăugat înainte să sting focul o jumătate de linguriţă de mentă uscată. Nu e în reţeta originală de faţă dar turcul aşa punea unde am manacat eu odată. Şi era bun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu