Încă un pic de vară, încă un pic

Nimic, nici măcar soarele nu are atâta vară în el cât are un pepene verde atunci când îşi deschide pocnind surd miezul proaspăt de zahăr roşu. Îi aleg întotdeauna mari şi mult prea grei, îi iau în braţe calzi, prăfuiţi şi alunecoşi şi duc acasă cu grijă şi întotdeauna zâmbind. Unii oameni privesc ciudat dar nu-i nimic, nu toată lumea trebuie să înţeleagă bucuria de a avea un pepene la tine.

Miezul unei felii generoase se taie în bucăţi şi după ce se scot sâmburii se pune în blender alături de câteva frunze de mentă proaspătă, rupte. Se poate apoi strecura însă e perfect aşa, plin, cu tot cu pulpă. E atât de bun încât face ca întâmplarea unui pepene mai degrabă roz decât roşu să devină, împreună cu o linguriţă de miere, una fericită.

Astăzi, din familia nalbelor: bamele

Bame, aşa cum le face mama acasă. Simple, fără carne, cu sos din roşii proaspete: bamies laderes. "Din casă" ştiu că mai există un soi de bame, mai lungi şi mai subţiri, diferenţa dintre cele populare fiind că acestea sunt de un verde mai intens şi, în ciuda dimensiunilor, fără seminţe. Din cărţi am aflat că există şi un al treilea fel de bame, doar că în lipsă de ilustraţii n-am putut să aflu care cine e, iar internetul pare-se că e sărac atunci când vine vorba de aşa ceva.

Bamele trebuie să fie mititele, altminteri sunt tari iar seminţele vor fi proporţionale cu mărimea şi nu vrem aşa ceva. Pentru pregătirea lor de bază se spală cu apă rece, li se taie codiţele după care se pun cu sare şi cu un păhărel de oţet să stea cam jumătate de oră, treabă care le împiedică să devină slimy în timpul gătitului. După asta se spală încă odată şi sunt gata de preparat.

600 grame de bame 

un păhărel (150 ml) de oţet 

un păhărel de ulei de măsline (în greacă "ladi" înseamnă ulei, de unde şi numele dish-ului de faţă )

2 cepe mici 

3-4 roşii proaspete, decojite 

o jumătate de legătură de pătrunjel 

sare şi piper 

Uleiul se încălzeşte şi în el se aureşte un pic ceapa tăiată mărunt. Se aruncă bamele, se amestecă uşor cam zece minute după care se adaugă roşiile cubuleţe. Se lasă aşa acoperite la foc mic aproximativ 20 de minute, cât să se gătească, respectiv să se înmoaie. Sunt bune şi calde şi reci, cu pătrunjel deasupra şi chiar cu un sfert de lămâie on the side. Se pot servi cu carne sau se pot găti direct cu pui adăugat odată cu bamele, iar în sezonul pe care îl simţim că se apropie se pot folosi cu succes şi bame congelate.

Zeytinli patates salatası

Salata asta turcească de măsline şi cartofi este un aperitiv rece, acrişor, întrucâtva asemănător cu ce numim noi salată orientală. Am făcut-o din cartofii copţi rămăşi de la un aperitiv improvizat, dar e la fel de bine şi cu dumnealor fierţi. Cu totul, e nevoie de:

3-4 cartofi medii
300 de grame de măsline verzi cu ardei
o jumătate de legătură de pătrunjel
o ceapă roşie
zeama de la o jumătate de lămâie
ulei de măsline
sumac, sare, piper

Cartofii, decojiţi, se zdrobesc cu furculiţa; li se adăugai ceapa tăiată mărunt şi frecată cu puţină sare (ceea ce îi mai înmoaie atât puterile cât şi textura), patrunjelul - şi el tăiat mărunt, zeama de lămâie, uleiul de măsline. Se adaugă piper şi sumac şi se amestecă bine.

Aici există două opţiuni: cea în care salata se compune într-un singur vas, caz în care cartofii trebui pisaţi mai bine astfel încât să nu se năruie situaţia când se va tăia şi servi felii, sau varianta în care se montează un număr mai mic de porţii, caz în care eu prefer cartofii doar uşor zdrobiţi. În ambele cazuri, pereţii vasului/vaselor se decorează cu felii de măsline după care se adaugă cu grijă, apăsând uşor cu lingură, compoziţia din cartofi.

Dacă foamea şi răbdarea nu dau semne de nelinişte, salata asta ar trebui să stea cam o oră în frigider. În cazul de faţă nu a ajuns nici măcar să fie decorată properly cu frunze de pătrunjel şi picurată cu încă nişte ulei de măsline. O fi foamea un bun bucătar, dar la amenajări nu se pricepe de-loc.