Nu mă pot hotărî ce-mi place mai mult: risotto-ul sau pastele cu fructe de mare. Le gătesc când pe una, când pe cealaltă în speranţa că mă voi lămuri la un moment dat, dar deocamdată incertitudinea e în continuare la locul ei, chiar şi după o farfurie de linguine astfel.
o mână de linguine (De Cecco sunt foarte bune)
1/2 de pahar de vin
1/2 de pahar de supă de legume
calamar, creveţi, caracatiţă
ulei de măsline
pătrunjel
câţiva căţei de usturoi
sare, piper proaspăt măcinat
În primult rând nici să nu vă gândiţi să folosiţi vreun mix de fructe de mare congelate decât dacă aţi citit până la capăt eticheta. Dacă mai are şi altceva decât aveţi nevoie (de obicei conservant şi colorant), forget it. Apoi, dacă pe lângă caracatiţa, calamar şi creveţi vreţi să adăugaţi scoici le recomand tot întregi, gătite în aceeaşi metodă. Anume: fructele de mare se curăţă, se spală, se taie şi se călesc un pic în ulei, într-o tigaie largă, alături de usturoiul tăiat felii şi de pătrunjel. Când încep să-şi lase zeama se adaugă supa de legume şi vinul şi se lasă să fiarbă la foc mic. Se fierb pastele în apa cu sare iar când sunt aproape gata (1-2 minute în minus faţă de timpul indicat pe pachet) se scot, se scurg şi se adaugă în tigaie alături de sos. Se mai lasă două minute şi se servesc fierbinţi, cu mult piper proaspăt.
Eu votez linguine sau risotto! Sau ambele!
RăspundețiȘtergereMIe când fac pastele mi se face poftă de risotto cu fructe de mare, şi apoi invers. Practic, nu mă mai înţeleg cu mine :)
RăspundețiȘtergere