Cui îi e frică de cozonac? (cry wolf!)

Probabil doar o brioşă cu unt sau o ravani ar mai putea sta lângă cozonac, dar chiar şi atunci parcă tot pe el l-aş alege. Nicio prăjitură n-are inima caldă şi frumos mirositoare aşa cum o are cozonacul. Mă aflu printre cei care îl iubesc şi cărora li s-a dăruit răbdarea de a-l plămădi din mâini şi din suflet, şi pentru asta nu văd alt fel de a mulţumi decât punându-mi-le, cu drag, la treabă. 

În afară de drag, încredere şi curaj, pentru cozonac - tot ce-i mai bun. Adică făină albă bună (eu folosesc făină ungureasca sau de Dobrogea), ouă de ţară sau ecologice, unt gras, stafide rotunde şi aurii, esenţe de calitate (rom, vanilie), lapte gras, drojdie cât mai proaspătă, nuci nu mai vechi de-un an. Toate ingredientele trebuie scoase de cu seară sau cu câteva ore înainte astfel încât să fie folosite la temperatura camerei. În camera în care se frământă şi creşte cozonacul trebuie să călduţ, şi asta constant, fără curenţi de aer. El nu trebuie grăbit sau frământat mai puţin decât până să facă aluatul băşicuţe ori lăsat să crească mai din scurt. În cuptor el se pune la foc mai mic la început, astfel încât coaja să nu i se întărească prea repede şi miezul să nu i se mai coacă. Nu se deschide uşa cuptorului decât după cel puţin o jumătate de oră, şi oricum numai când pare aproape gata şi vrem să-l încercăm cu o scobitoare. Reţeta? Găsiţi în cărţile de bucate şi pe internet, câte şi mai câte. Alegeţi una de la un autor (de carte sau de blog) de încredere, eventual ale cărui reţete le-aţi mai încercat. Pozele altora pot părea mai reuşite însă e posibil să nu ilustreze realitatea reţetei, şi cozonacul nu e ceva ce vreţi să riscaţi.  

  

Eu am ales atunci o reţetă combinată de la două mame, din trei cărţi şi o revistă. Am vrut să fac cel mai bun cozonac, pentru că de mulţi ani bunica nu mai e cu noi să ni-l facă. Tot de-atunci nu mai terminasem o felie de cozonac cât să vreau să mă apuc de următoarea. Acum, pot să fac asta aproape oricând vreau. Şi e minunat. 

Ei sunt Stan şi Bran, făcuţi în două forme de împrumut. Pe unul trebuia să-l scot cu 5 minute mai devreme, celălalt a fost perfect; mă ameţise însă mirosul şi mă absorbise complet imaginea a doi cozonaci graşi şi rumeni chiar acolo, în propriul meu cuptor..