Biscuiţi de turtă dulce



E frig şi nu miroase a nimic în afară de iarnă aşa că am pus multe arome într-un aluat ca să mai înviorez situaţia. Brusc, monotonia din cafea a început să sune a clopoţei.


500 de grame de făină
180 de grame de zahăr brut şi/sau alb
250 de grame de miere
30 grame de zahăr negru din melasă
150 de grame de ulei de floarea soarelui
1 linguriţă şi jumătate de bicarbonat
câteva beţe de scorţişoară, cuişoare, cardamom, floare de anason, nucşoară
ghimbir şi coajă de portocale confiata şi tăiate mărunt


Făina şi bicarbonatul se amestecă, iar peste ele se adaugă zahărurile, aromele, mierea şi la final uleiul (ştiţi, merge şi margarină da'-i dubioasă tare..). Se frământă cam zece minute,  apoi se lasă să se odihnească la frigider minim jumătate de oră. Se întinde cu grijă, fiind foarte fărâmicios. Dacă foaia de aluat e mai groasă va ieşi ceva mai aproape de turtă dulce, iar dacă e mai subţire - biscuiţi.


Pentru foaia mai groasă temperatura ar trebuie să fie 160 de grade, iar în cuptor de lasă cam până îşi schimbă foarte vag culoarea, în jur de 15 minute. În cazul biscuiţilor, aceştia vor fi mai crocanţi dacă sunt copţi la 170 de grade, cam tot 15 minute, şi se scot când sunt doar puţin rumeniţi pe margini.

6 comentarii:

  1. Hmmm, simt mirosul de scortisoara si de brad! Sarbatori fericite!

    RăspundețiȘtergere
  2. Irina, mulţumesc mult şi Sărbători fericite!

    RăspundețiȘtergere
  3. Bună, unde ai găsit formele acestea drăguţe? Că am luat şi eu vreo 3-4 feluri dar parcă îmi plac şi acestea ;))

    La mulţi ani!

    RăspundețiȘtergere
  4. Bună Catalina, şi la mulţi ani!

    Formele-s confiscate de-acasă de la mama, că am crescut şi-acum face mai rar biscuiţi :) iar pe omuleţ l-am luat dintr-un magazin din Londra.

    Caută însă după "cutter" pe http://shop.bilancia.ro/ - au multe şi foarte drăguţe.

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu am gasit si la Carrefour si setul venea cu tot felul de forme: stelute, inimioare, brazi,floricele :)

    RăspundețiȘtergere
  6. daca in loc de scortisoara am pune speculars condiments sunt sigura ca ar iesi o nebunie... cu alte cuvinte biscuiti speculos

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.