"... soup is that which exacts the most delicate perfection and the strictest attention."



Merci Auguste, să trecem mai departe. Supa asta vine din Cipru şi în varianta roots conţine carne tocată de miel, însă la fel de populară e varianta cu vită. Este extrem de savuroasă, având un gust plin, a cărui potenţială greutate e contrabalansată de lămâie. Mai exact, supa se "drege" cu avgolemono - zeamă de lămâie şi ou, cam cum am făcut aici - minus smântâna. Turcul, în schimb, pune la supa asta iaurt (păi nu?), chiar şi-un pic de morcov, iar în perişoare mai degrabă bulgur decât orez.



400 grame de carne tocată de vită
o ceaşcă de orez
o ceapă mică
un ou + încă două pentru sos
un pahar mare cu supă de pui
un cub de unt
pătrunjel, mărar şi mentă
sare şi piper
puţină făină pentru tăvălit perişoarele
zeama a două lămâi medii






Se pune pe foc supa de pui. Orezul se spală (întotdeauna) bine-bine, până când apa scursă rămâne limpede. Ceapa şi verdeaţa se taie cât se poate de mărunt şi se amestecă în carne împreună cu orezul, sarea, piperul şi oul. Amestecatul cărnii tocate se face întotdeauna temeinic şi cu simţul răspunderii, pentru ca aromele adăugate să-şi facă treaba bine prin toate moleculele. Din compoziţia obţinută se formează perişoarele care se tăvălesc uşor prin făină şi apoi se adaugă în supa de pui fierbinte, împreună cu cubul de unt.



După aproximativ o oră de fierbere la foc mic oala se pune deoparte; se scoate şi se răceşte cam o ceaşcă de zeamă, care se va amesteca apoi cu ouăle bătute şi zeama de lămâie. Compoziţia obţinută se toarnă uşurel în supă, amestecând mereu, şi se mai ţine cam 5 minute pe foc. Focul trebuie să fie mic, astfel încât oul din supă să nu se taie dar să se gătească.



Giouvarlakia se serveşte cu pătrunjel şi piper galore, încălzeşte inima atunci când căldura de-afară nu ajunge până acolo şi cred că ar putea face parte cu succes dintr-un top 5 foods care pot netezi conflicte,  opri din plâns copii sau preveni războaie.

8 comentarii:

  1. o supa absoluta!cu o poza de prezentare pe masura...o putem devora insotita de un ardei iute?

    RăspundețiȘtergere
  2. mulţumesc alison :) ciuşca nu e cel mai potrivit lucru lângă supa asta însă poate primi oricând un exces de pătrunjel proaspăt, tăiat mărunt :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Tare mult imi place strachina, pot sa ii spun asa? Si cred ca si supa e buna! Cata apa trebuie sa pun? Sau nu pun deloc?

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulţumesc frumos Irina; pentru zeamă am folosit apă cu gust ;) adică un pahar mare de zeamă în care am fiert pui, de care încerc să am mereu în congelator. Se poate şi cu apă în care au fiert legume, supa de vită mi se pare prea mult având în vedere perişoarele din compoziţie.

    RăspundețiȘtergere
  5. ...iar vasul este chiar o strachină - de Corund :)

    RăspundețiȘtergere
  6. in sfarsit un blog romanesc de mancare cu poze bune! aleluia! bravo ciusca!

    RăspundețiȘtergere
  7. Mulţumesc frumos, cu siguranţă mai găseşti şi altele dacă mai dai un tur, cel puţin în roll-ul meu.

    RăspundețiȘtergere
  8. neh, exact asta am vrut sa spun. toti incearca, dar...nu le prea iese. mancaruri grozave, poze slabe. ii urmaresc de mult si pe cei din roll-ul tau, sa stii! cativa se apropie, ...eh e ok! keep cooking!

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.