Îmi plac tartele, mai ales cele sărate. Le pot mânca la orice oră fără să mă încerce vreun sentiment ciudat sau de vinovăţie (ca de exemplu când mănânc borş de lobodă dimineaţa, there you have it). Le prefer întotdeauna unui sandwich şi aş vrea să pot avea mereu câte una de vreun fel în frigider. Le pun întotdeauna mult, mult piper prospat care îşi pierde iuţeala în smântâna în care îşi lasă şi aroma, şi îmi place când rămân un pic juicy chiar şi după ce trece o zi peste ele.
La quiche au thon intră şi ea în categoria generală a tartelor - diferenţa cred că stă în combinaţia de ouă şi smântâna care nu lipsesc din quiche dar pot lipsi dintr-o tartă. Am văzut prin cărţi destul de multe variante modificate şi pentru una şi pentru cealaltă aşa că poate ar fi mai bine să nu dau definiţii decât pentru ce-a fost în mână şi n-a fost minciună că e după o reţetă franceză. Aşadar, la pâte brisée.
Am mai descris cum se face aici, iar în cazul de faţă procesul merge până în stadiul în care e pe jumătate coaptă la cuptor, după care se lasă un pic să se răcească.
300 de grame de ton natur, scurs de apă
200 de grame de smântână
cam 60 de grame de caşcaval
3 ouă
o ceapă mică tăiată mărunt
o jumătate de legătură de pătrunjel, tot mărunt tăiat
sare şi mult piper
Deasupra se aşază câteva felii de roşie şi se dă la cuptor 40 de minute la 180 de grade.
E bună rece, lângă o felie de lămâie care trebuie doar să miroasă de-acolo din farfurie până se termină porţia, sau cu o linguriţă de muştar şi una de zeamă de lămâie deasupra pentru cui îi place even juicier. Că merge şi cu salată de roşii alături e prea evident aşa că zic să mă opresc aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu