'Ataif si 'atar cel bineparfumat

Ataif sunt clătite arabe cu bule, pufoase şi astfel încăpătoare de sirop parfumat cu flori de portocal. Faptul că nu au nici măcar lapte (pentru că de ouă nici nu poate fi vorba) e cumva povestea lor despre lumea din care vin, în care multe feluri de mâncare sunt compuse simplu, aproape sărac. De multe ori din cereale procesate în diverse feluri, în lumea arabă - să spunem faţă de Asia - combinaţiile cu arome ataşate sunt distincte şi te trimit cu gândul direct în pământul din care au crescut.


Pentru ataif e nevoie de:  
o cană şi jumătate de făină  
o cană şi jumătate de apă călduţă  
10 grame de drojdie proaspătă  
o linguriţă de zahăr  
un vârf de cuţit de sare  
  
iar pentru atar de: 
un pahar cu apă  
un pahar cu zahăr  
o lingură de zeamă de lămâie  
o lingură de apă de flori de portocal  

Drojidia şi zahărul se dizolvă în puţin din apa călduţă (cam o lingură cu vârf, să-i ziceam). Făina se cerne şi i se amestecă sarea, se pune într-un castron şi în mijlocul ei se face o adâncitură în care se toarnă uşurel amestecul cu drojdie şi restul apei. Se amestecă bine şi se lasă la crescut cam o oră, până când încep să caşte bulele de aer. 

Pentru sirop se fierb împreună un pahar cu apă şi unul cu zahăr. Se amestecă la început, pe foc, până se dizolvă, iar când încep să fiarbă împreună nu se mai deranjează pentru că asta va tulbura siropul. Se mai pune doar o linguriţă de zeamă de lămâie şi se lasă să fiarbă la foc mic cam 20 de minute sau până se îngroaşă un pic, şi cu un minut înainte de final se adaugă o lingură de apă de flori de portocal. Apoi se lasă la răcit. 

Clătitele se fac în tradiţionala tigaie picurată cu puţin ulei sau unt sau o combinaţie din amândouă. Se rumenesc foarte frumos, sunt moi şi pufoase şi bune chiar şi doar aşa, cu mult sirop rece peste ele sau fie, de dragul artei, şi cu nişte migdale tăiate şi câteva stafide aurii.