Sandvişuri şi gustări de Olga Lăzărescu, editura Tehnică Bucureşti, 1964. 235 de reţete în 95 de pagini. 20 de lei la licitaţie online, 8 lei prin anticariatele online, 5 lei la taraba de cărţi de la metrou. "Lucrarea se adresează atât gospodinelor de la oraşe şi sate, cât şi lucrătorilor din sectorul alimentar, care vor găsi o serie de indicaţii preţioase privind alcătuirea unui bufet rece." And indeed they will: tabla de materii conţine garnituri din unt, sandvişuri, salate, platouri cu gustări, preparate în aspic, preparate cu maioneză şi gustări calde.
Sardelele folosite în reţete sunt aproape toate "sardele de Lisa". Lisa este vechiul nume al insulei croate Vis, dat de veneţieni acum mai bine de o mie de ani şi schimbat de iugoslavi după primul război mondial. Sardinele - şi nu doar ele - apreciau în mod deosebit condiţiile marine zonă fiind la rândul lor apreciate de pescarii în plasele cărora cădeau, literal, cu tonele. Resursele de hrană şi vinurile din Vis sunt considerate de mulţi cele mai bune din Croaţia.
Pentru primul eseu din carte am folosit sardele de Mediterană, cu regretul că nu-i mai aproape magazinul arăbesc de unde le mai iau în sos picant. Am uns câte o felie de pâine cu pastă de sardine (puţin unt frecat pastă cu două sardine), am scurs câteva picături de zeamă dintr-o lămâie, am adăugat peştii jumătăţi cu faţa în jos şi am completat cu bucăţi de albuş de ou fiert, jumătăţi de măsline şi pătrunjel.
Al doilea rând de sandvişuri, "în trei culori", au fost cu unt şi cu bucăţi mărunte de albuş şi gălbenuş de ou fiert şi măsline. Pâinea a fost home-baked (deşi în carte se recomandă călduros franzelă Bucureşti), untul gras, măslinele Kalamon şi ouăle ar fi vrut să fie ele de ţară dar nu s-a putut decât la carton din magazin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu