Acum că m-am mai obișnuit cu lipsa căldurii-,luminii-bicicletei-frunzelor verzi-bascheților de pânză, m-am întors să contrazic orice teorie cum că aș fi ars gazul (am făcut și asta, chiar intensiv în ultimele două săptămâni, și nu pentru copt..).
Păi: cât a mai fost soare și cald am târâit un coș pe roți, plin ochi cu cele necesare murăturilor, inclusiv borcane, boabe, crengi, și m-am pus la treabă.
Nimic deosebit, doar niște murături clasice - ardei umpluți cu varză și morcov și un mix de gogonele, castraveți, varză, conopidă, rondele de morcov. Simplu tare: la un litru de apă, una-două foi de dafin, boabe de piper și o lingură de sare. Saramura se toarnă călduță-fierbinte în borcanele deja amenajate cu legume și condimente după gust - boabe de muștar, crenguțe de cimbru, căței de usturoi etc. și obligatoriu fâșii de hrean, care funcționează ca un fel de botox pentru murături. Căpăcite cu frunze de țelină, de vișin și bețișoare de mărar uscat, arată am așa:
Apoi, în Deltă am mâncat tot felul de lucruri pe care mi-am propus să le reproduc și acasă. Unul dintre ele a fost storceagul de somn. O ciorbă deloc complicată, cu multe legume, dreasă cu smântână și colorată cu verdețuri. Zice-se că s-ar face, de felul ei, doar din ce-i sturion însă gazdele din Sfântu nu țin așa de tare la aspectul ăsta - și ce bine de noi. Acasă, am încercat să-l reproduc la fel cum l-am primit: cu somn. A fost bun tare, cu mențiunea evidentă că somnul de Obor, respectiv de crescătorie, nu-i la fel ca cel prins la el acasă. Chiar și așa, succesul a fost atât de mare și mai ales de rapid încă nu a putut fi măsurat decât într-o singură imagine: the before.
După care a venit iarna. Și când e frig nu vrei să te îngrași dar uite că vrei. Și ce-i mai bun de pus lângă porc decât niște cartofi fierți cu mult unt, sare, piper? (raspuns: niște cartofi prăjiți, bineînțeles)
Cum fără desert nu se poate, și cum oriunde întorci o pagină pac, cineva tocmai a făcut niște chocolate crinkles, atunci poftim. Nu așa de arătoși - mi s-a părut că n-o să-mi pice bine dacă și văd cât zahăr consum, așa că i-am tăvălit mai fără convingere prin zahărul pudră. Au fost însă foarte buni și mai ales intenși .
Și bineînțeles, la cererea publicului, am repetat și în această iarnă ravani - în varianta huge, adică dublul cantităților de acolo. E în continuare o bucurie de prăjitură, și singura în fața căreia mă simt ca un copil. Un copil uriaș, proporțional cu dimensiunile celei de față din care vedeți doar un colț, pentru că nu e frumos să sperii oamenii cu prăjituri.
Și-acum, până când vine primăvara și hibernarea ia sfârșit, pregătesc lucruri de pe alte continente la care mă gândesc pentru că-i cald și bine și fructele-s în pârg. Și mă întorc curând să spun tot despre asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu