700-800 gr de păstârnac
un cartof mai mare
o ceapă
ulei de măsline + puţin unt
sare, piper
pentru servit:
crutoane
smântână dulce
câteva fâşii de păstârnac
şuncă prăjită
Ceapa se înmoaie un pic într-un vas pe foc mic, în amestecul de ulei şi unt. Când e gata se toarnă apa fierbinte şi se adaugă legumele curăţate. Când au fiert, se scot şi se răcesc, apoi se pasează (de mână sau în blender). Se adaugă din apa în care au fiert până când supa are consistenţa dorită (cremă, sau ca o smântâna mai subţire). Se adaugă o lingură de unt, bucată cu bucată, şi se amestecă până acesta se topeşte. Se sărează şi piperează după gust.
Supa se poate decora sau servi cu:
- câteva fâşii subţiri de păstârnac, rumenite uşor într-o tigaie
- câteva fâşii de kaiser, tot subţiri, tot rumenite în tigaie
- smântână dulce şi pătrunjel, după gust
- crutoane (pâine tăiată cubuleţe, uscată puţin la cuptor apoi tăvălită într-o tigaie în ulei de măsline cald în care în prealabil s-a plimbat pe foc nişte usturoi).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu