Astăzi, din familia nalbelor: bamele



Bame, aşa cum le face mama acasă. Simple, fără carne, cu sos din roşii proaspete: bamies laderes. "Din casă" ştiu că mai există un soi de bame, mai lungi şi mai subţiri, diferenţa dintre cele populare fiind că acestea sunt de un verde mai intens şi, în ciuda dimensiunilor, fără seminţe. Din cărţi am aflat că există şi un al treilea fel de bame, doar că în lipsă de ilustraţii n-am putut să aflu care cine e, iar internetul pare-se că e sărac atunci când vine vorba de aşa ceva.


Bamele trebuie să fie mititele, altminteri sunt tari iar seminţele vor fi proporţionale cu mărimea şi nu vrem aşa ceva. Pentru pregătirea lor de bază se spală cu apă rece, li se taie codiţele după care se pun cu sare şi cu un păhărel de oţet să stea cam jumătate de oră, treabă care le împiedică să devină slimy în timpul gătitului. După asta se spală încă odată şi sunt gata de preparat.


600 grame de bame 
un păhărel (150 ml) de oţet 
un păhărel de ulei de măsline (în greacă "ladi" înseamnă ulei, de unde şi numele dish-ului de faţă )
2 cepe mici 
3-4 roşii proaspete, decojite 
o jumătate de legătură de pătrunjel 
sare şi piper 


Uleiul se încălzeşte şi în el se aureşte un pic ceapa tăiată mărunt. Se aruncă bamele, se amestecă uşor cam zece minute după care se adaugă roşiile cubuleţe. Se lasă aşa acoperite la foc mic aproximativ 20 de minute, cât să se gătească, respectiv să se înmoaie. Sunt bune şi calde şi reci, cu pătrunjel deasupra şi chiar cu un sfert de lămâie on the side. Se pot servi cu carne sau se pot găti direct cu pui adăugat odată cu bamele, iar în sezonul pe care îl simţim că se apropie se pot folosi cu succes şi bame congelate.

4 comentarii:

  1. Wow!!!Super...Multumesc.Chiar cautam o reteta cu bame zilele acestea.Am gasit niste bame ieftine la Kaufland si habar nu aveam cum sa le fac.Sper ca sunt bune la gust.Apropos...cu ce se aseamana?

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc şi bine ai venit, Adriana. Sunt bune bamele, sigur că da. Nu pot să le asemăn cu ceva anume dar dacă îţi plac în general legumele verzi cred că te vei împrieteni uşor şi cu cele de mai sus ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. arata bine. in afara de kaufland se mai gasesc undeva bame?

    RăspundețiȘtergere
  4. Acum în sezon se găsesc cam în toate pieţele mari, la unele magazine de legume şi fructe şi ocazional la gura de metrou ;) sau la câte un colţ de stradă. Eu le-am luat dintr-un aprozar de cartier.

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.