Pui cu vânătă coaptă

Pe pui, dealtfel destul de plictisitor la gust, trebuie să-l lovesc cu ceva puternic pentru a-l face remarcabil. Dacă nu e timp de marinat şi nu vreau să îi dau iar usturoi (de dragul variaţiei, în rest nimic personal cu usturoiul în afară de un etern devotament) îl tratez cu un vag miros de fum şi un sos moale şi liniştit.t. Kotόpoulo me psiménes melitsánes e o reţetă din Thessaly, o regiune din centrul Greciei şi un fel de "grânar" al ei, probabil zona cea mai bine dezvoltată din punct de vedere agricol. Acolo carnea primeşte nu numai tratamente cu legume dar şi cu toate soiurile de fructe - gutui, prunte, nuci, mere şi diverse altele.

Puiul (bucăţi de piept sau pulpe) se pune în ulei de măsline şi unt şi se rumeneşte pe toate părţile. Roşia se opăreşte şi după ce s-a răcit un pic i se scoate pielea. se taie cubuleţe şi se adaugă peste pui. Se completează cu apă, se adaugă sare şi piper şi se lasă totul acoperit, cam jumătate de oră la foc mic. Între timp vânăta se coace, se curăţă, se sărează, se scurge şi se taie bucăţi mici sau se toacă, după plac. Se adaugă la pui, împreună cu încă puţină apă, încă o lingură de ulei de măsline, şi se mai lasă încă o jumătate de oră.

Gustul e întrucâtva afumat de la vânăta coaptă, care devine ca un fel de sos gros în jurul puiului. Sosul e astfel foarte uşor şi cumva curat, impresie lăsată, suspectez, de lipsa cepei, a usturoiului sau a altor verdeţuri ori condimente. E bun tare şi cu miel, căruia îi stă cu vânăta asta chiar mai bine decât puiului.

Bineînţeles, turcul are şi el varianta lui, oarecum mai mai rece şi ascunsa după nişte lapte şi kaşkaval. Se cheamă hünkar beğendi iar despre ea - după publicitate.

A berry on top (or not): improvizaţie cu căpşuni, frişcă şi ciocolată albă

Cu toate că nu e frumos să te joci cu mancarea, cam 60 de grame de ciocolata albă se topesc la bain marie cu o lingură de lapte şi apoi se aşază în forme rotunde (sau se toarnă pe o foaie de copt, se lasă la răcit şi apoi la frigider şi se taie cu un pahar din sticlă mai subţire). Cât e caldă se presară peste ea puţin şofran.

Câteva bucăţi din foi de plăcintă (2-3-4) tăiate după plac numai egale să fie se ung cu ulei, se aşază unele peste altele şi se pun în tava presărată cu puţin pesmet. Se coc în câteva minute în cuptorul închis sau doar la flacără grătarului (aşa se rumenesc mai repede).

Pe foaia coaptă am pus şase jumătăţi de căpşuni.

Frişca am bătut-o cu zahăr pudră parfumat cu vanilie şi am pus-o peste căpşuni, iar pe margini am aruncat cu fistic tăiat (decojit, să se vadă că e verde şi complementar cu căpşunile).

Kiwi e complementar cu căpşunile şi la culoare şi la gust. Am ales să fie confiat doar din curiozitatea de a afla dacă e bun şi în varianta asta. Mi-a plăcut.

Mai departe peste frişcă am pus discul de ciocolată, feliile de kiwi tăiate subţire şi o căpşună în vârf. Bineînţeles că s-a făcut praf la primul contact cu linguriţa aşa că a doua variantă a început aşa:

Decorul cu şofran a devenit din păcate invizibil însă din alt punct de vedere a fost mai bine aşa: nu ştii ce te loveşte când printre caspuni, frişcă, fistic şi câteva aşchii crocante dai de o bucată de ciocolată albă moale. Lovely.

Banană, miere, scorţişoară

Şi lapte de soia. E atât de bună încât m-am înroşit de emoţie când am băut-o prima oară. E adevărat că acolo era departe şi foarte cald, bananele aveau un gust de copt la soare iar scorţişoara era parcă şi ea diferită. Am luat acasă cu mine două pachete de beţe, banane insă nu s-a putut. Nu-i rău ce iese nici cu ce se găseşte pe-aici, mai ales dacă bananele sunt galbene şi bine coapte. La preparare ele trebuie să fie extra-reci, la fel şi şi laptele de soia. Scorţişoara trebuie să fie măcinată dintr-o bucată de băţ (în băutura asta chiar se simte diferenţa de cea măcinată industrial) iar mierea să nu aibă vreo aromă de ceva prea evident.

3 banane medii (cam 300 gr)

300 gr lapte se soia (simplu, fără arome)

40 ml miere (sau gust)

o linguriţă de scorţişoară măcinată

Bananele merg la mashing cu puţin lapte de soia, care se adaugă apoi integral. Se amestecă bine mierea, se adaugă scorţişoara şi se verifică dacă paiul stă în pahar în poziţia look, no hands. Dacă nu, se mai adaugă banană. Dacă da, a se consuma cu simţul măsurii; uzul raţiunii va fi fost deja pierdut.

De dimineaţă pentru prânz: penne cu anşoa şi rucola

Pe pastele astea to go le-am gătit în zece minute azi dimineaţă - cam atât a durat partea de fiert şi scurs timp în care s-a făcut sosul, dacă nu-i prea mult să fie numit aşa. Sunt simple, uşoare şi probabil mai degrabă demne de secţiunea primo piatto decât de servit ca fel principal. La fel de uşor sunt şi de făcut: un căţel de usturoi se taie felii subţiri (transparente, dacă se poate, astfe încât aproape să se topească în tigaie). Se căleşte maxim cinci minute în ulei de măsline împreună cu două fileuri de anşoa tăiate mărunt şi cu două-trei felii de ciuşcă, după care se stinge focul şi se adaugă rucola spălată şi uscată. Pennele fierte şi scurse se îmbracă în sosul ăsta la care se mai adaugă piper şi, după gust însă puţin probabil, sare. Se servesc cu parmezan sau, şi mai bine, cu pecorino on the side, care va elabora puţin situaţia din farfurie cu gustul lui mai ascuţit.

Ravani the sweet overnight sleeper

Când e gata, ravani miroase a portocale calde, unt şi migdale prăjite, şi dacă ştii ce-ai pus în ea şi zăboveşti deasupra tăvii nasul o să citească şi celelalte lucruri. Are gust de prăjitura copilăriei chiar dacă e prima oară în viaţă când muşti din ea. E mai degrabă umedă decât însiropată, şi în acelaşi timp pufoasă într-un fel complet diferit de orice. E prăjitura pe care o faci seara şi o visezi noaptea ca apoi primul lucru pe care-l faci dimineaţa să fie să-ţi tai o felie, nu înainte de a-ţi plimba încă odată nasul desupra ei. Intr-un top al deserturilor cărora le iubesc fiecare moleculă ravani ar fi probabil printre primele trei.

Mai matematic, ravani înseamnă:

350 gr griş

120 gr migdale măcinate

50 gr făină

un pliculeţ şi jumătate de praf de copt

250 de unt la temperatura camerei

180 gr zahăr

5 ouă mici sau 4 mari

coaja de pe 2 portocale mai mici

250 gr lapte la temperatura camerei

iar pentru sirop:

360 gr de zahăr

300 gr apă

o lingura de apa de flori de portocal

100 ml din zeama celor două portocale

puţin şofran

câteva fâşii dintr-un băţ de scorţişoară

Ravani (sau revani) e o specialitate grecească din nord, mai exact din Makedonia. Are multe variante, fie cu ingrediente uşor schimbate (de exemplu o parte nucă de cocos în compoziţie, sau iaurt în loc de lapte) sau cu aceleaşi doar că în cantităţi diferite (mai puţin griş şi mai multă făină, scorţişoară adăugată şi în compoziţia principală etc.). In rest, după cum reiese şi din listele de mai sus prăjitura e destul de dulce cât să se aibă în vedere să nu fie tăiată la servire, conform ispitei, în bucăţi prea mari.

Revenind la partea practică, siropul se face primul astfel încât să nu fie fierbinte când se foloseşte; se fierb maxim 5 minute toate ingredientele apoi se strecoară şi se lasă deoparte acoperit.

Pentru bază se amestecă grişul, făina, praful de copt şi migdalele măcinate. Separat, zahărul se freacă în unt; se adaugă ouăle pe rând, apoi coaja de portocală şi laptele. Se pun apoi şi "prafurile" şi se amestecă totul.

Consistenţa, nici păstoasă şi nici de aluat, trebuie să arate cam aşa:

Compoziţia se pune într-o tavă de înălţime medie, pătrată sau rotundă şi se ţine cam 35 - 40 de minute la 190 de grade. Când e gata şi încă fierbinte, încet şi uniform pe crusta ei se toarnă siropul. Ne se taie şi nici nu se mănâncă decât a doua zi sau măcar după câteva ore bune, timp în care ea va absorbi tot siropul (mai ales dacă a fost bine şi încet turnat). Se serveşte cu iaurt grecesc sau oricum cu unul foarte gras. Ravani e dulce şi parfumată, iaurtul e dens şi acrişor. Zic unii că merge şi cu frişcă sau cu smântână dar nu-i cred nicio secundă.