Linguine ai frutti di mare

Nu mă pot hotărî ce-mi place mai mult: risotto-ul sau pastele cu fructe de mare. Le gătesc când pe una, când pe cealaltă în speranţa că mă voi lămuri la un moment dat, dar deocamdată incertitudinea e în continuare la locul ei, chiar şi după o farfurie de linguine astfel.

o mână de linguine (De Cecco sunt foarte bune)
1/2 de pahar  de vin
1/2 de pahar de supă de legume
calamar, creveţi, caracatiţă
ulei de măsline
pătrunjel
câţiva căţei de usturoi
sare, piper proaspăt măcinat

În primult rând nici să nu vă gândiţi să folosiţi vreun mix de fructe de mare congelate decât dacă aţi citit până la capăt eticheta. Dacă mai are şi altceva decât aveţi nevoie (de obicei conservant şi colorant), forget it.  Apoi, dacă pe lângă caracatiţa, calamar şi creveţi vreţi să adăugaţi scoici le recomand tot întregi, gătite în aceeaşi metodă. Anume: fructele de mare se curăţă, se spală, se taie şi se călesc un pic în ulei, într-o tigaie largă, alături de usturoiul tăiat felii şi de pătrunjel. Când încep să-şi lase zeama se adaugă supa de legume şi vinul şi se lasă să fiarbă la foc mic. Se fierb pastele în apa cu sare iar când sunt aproape gata (1-2 minute în minus faţă de timpul indicat pe pachet) se scot, se scurg şi se adaugă în tigaie alături de sos. Se mai lasă două minute şi se servesc fierbinţi, cu mult piper proaspăt.

"Simplicity is the ultimate sophistication"

Singurele lucruri care se gătesc propriu zis în pastele cu ton sunt, well, pastele, care se fierb, şi ceapa care se înmoaie puţin un ulei, pe foc. Restul ingredientelor se amestecă între ele şi se lasă pe foc numai cât să îşi elibereze aromele. E un fel de mâncare care se face cât ai zice peşte, de unde probabil şi tentaţia de a neglija maniera în care se gătesc: am mâncat paste cu ton ori prea plicitsitoare (ceapă, ton, bulion şi gata) ori împodobite excesiv şi nepotrivit mai ceva ca Magheru de Crăciun. Ce mai, a fost nevoie să-mi inventez propriile paste cu ton, nu radical diferite de reţetele clasice dar cu un pic de ceva în plus. 

jumatate de cutie de paste (250 de grame) - sunt foarte potrivite pennele sau, în cazul de faţă, pipele rigate for which I have a thing 

o conservă de ton bucăţi în suc propriu 
o ceapă mică 
câteva roşii uscate
o linguriţă de capere 
o linguriţă de pastă de roşii 
câteva roşii cherry 
măsline, după gust 
lămâie 
busuioc 
mărar 
sare, piper după gust 

Tonul se scurge şi se lasă 5-10 minute în zeama a jumătate de lămâie. Tăiată mărunt, ceapa se căleşte în puţin ulei încălzit, odată cu roşii uscate tăiate fâşii. Se adaugă tonul, pasta de roşii, caperele, şi se amestecă. După cinci minute se adaugă şi mărarul, busuiocul, roşiile şi piperul, se mai lasă două-trei minute pe foc mic - cât să se încălzească şi roşiile. 

Una dintre diferenţele dintre bucătăria franceză şi cea italiană este că italienii văd lucrurile mai simplu şi nu merg prea departe în combinaţiile dintre ingrediente. Peşte şi brânză e ceva ce nu se găseşte decât rar în gastronomia lor, iar una dintre excepţii e parmezanul adăugat la pastele cu ton. Aici am preferat să păstrez lucrurile simple dar knock yourselves out dacă vă place, funcţionează foarte bine puţin parmezan ras aruncat peste sosul fierbinte, direct în farfurie. 

De dimineaţă pentru prânz: penne cu anşoa şi rucola

Pe pastele astea to go le-am gătit în zece minute azi dimineaţă - cam atât a durat partea de fiert şi scurs timp în care s-a făcut sosul, dacă nu-i prea mult să fie numit aşa. Sunt simple, uşoare şi probabil mai degrabă demne de secţiunea primo piatto decât de servit ca fel principal. La fel de uşor sunt şi de făcut: un căţel de usturoi se taie felii subţiri (transparente, dacă se poate, astfe încât aproape să se topească în tigaie). Se căleşte maxim cinci minute în ulei de măsline împreună cu două fileuri de anşoa tăiate mărunt şi cu două-trei felii de ciuşcă, după care se stinge focul şi se adaugă rucola spălată şi uscată. Pennele fierte şi scurse se îmbracă în sosul ăsta la care se mai adaugă piper şi, după gust însă puţin probabil, sare. Se servesc cu parmezan sau, şi mai bine, cu pecorino on the side, care va elabora puţin situaţia din farfurie cu gustul lui mai ascuţit.