Cafea cu zahăr şi cu zahăr

Cafeaua asta miroase ca în bucătăria din casa bunicii mele în care ele, surorile, după ce terminau cafeaua răsturnau ceştile în farfurie pe un şerveţel şi-şi ghiceau gândurile şi viitorul. Cafea grecească n-am găsit, însă principiul e cam acelaşi ca la cea turcească: boabele sunt prăjite temeinic ca apoi să fie cât mai fin măcinate. Cafeaua si zahărul se pun în ibric în apă rece, o linguriţă din fiecare pentru fiecare ceaşcă, ca la final,  cum zice turcul, să fie neagră ca iadul, tare ca moartea şi dulce ca dragostea. 

Şi ei, şi grecii - şi cred că nu sunt singurii - servesc cafeaua de multe ori însoţită şi de ceva foarte dulce. De exemplu: 

  

50 gr de unt 

50 gr de griş 

125 gr de zahăr 

45 ml de lapte 

un vârf de cuţit de cardamom 

un pumn de migdale tăiate 

  

Într-un vas, pe foc, se topeşte untul şi se adaugă grişul amestecat cu zahăr. Se amestecă bine şi în continuu şi, după ce s-a încins compoziţia, se adaugă laptele lingură cu lingură. Se adaugă şi vârful de cuţit de cardamom şi se mai amestecă încă cinci minute sau până când compoziţia începe să se dezlipească de pereţii vasului. Se toarnă apoi într-o tavă pe o foaie de copt şi se lasă un pic la răcit după care se taie şi se formează bile care se tăvălesc apăsat prin migdale.  

  

Ravani the sweet overnight sleeper

Când e gata, ravani miroase a portocale calde, unt şi migdale prăjite, şi dacă ştii ce-ai pus în ea şi zăboveşti deasupra tăvii nasul o să citească şi celelalte lucruri. Are gust de prăjitura copilăriei chiar dacă e prima oară în viaţă când muşti din ea. E mai degrabă umedă decât însiropată, şi în acelaşi timp pufoasă într-un fel complet diferit de orice. E prăjitura pe care o faci seara şi o visezi noaptea ca apoi primul lucru pe care-l faci dimineaţa să fie să-ţi tai o felie, nu înainte de a-ţi plimba încă odată nasul desupra ei. Intr-un top al deserturilor cărora le iubesc fiecare moleculă ravani ar fi probabil printre primele trei.

Mai matematic, ravani înseamnă:

350 gr griş

120 gr migdale măcinate

50 gr făină

un pliculeţ şi jumătate de praf de copt

250 de unt la temperatura camerei

180 gr zahăr

5 ouă mici sau 4 mari

coaja de pe 2 portocale mai mici

250 gr lapte la temperatura camerei

iar pentru sirop:

360 gr de zahăr

300 gr apă

o lingura de apa de flori de portocal

100 ml din zeama celor două portocale

puţin şofran

câteva fâşii dintr-un băţ de scorţişoară

Ravani (sau revani) e o specialitate grecească din nord, mai exact din Makedonia. Are multe variante, fie cu ingrediente uşor schimbate (de exemplu o parte nucă de cocos în compoziţie, sau iaurt în loc de lapte) sau cu aceleaşi doar că în cantităţi diferite (mai puţin griş şi mai multă făină, scorţişoară adăugată şi în compoziţia principală etc.). In rest, după cum reiese şi din listele de mai sus prăjitura e destul de dulce cât să se aibă în vedere să nu fie tăiată la servire, conform ispitei, în bucăţi prea mari.

Revenind la partea practică, siropul se face primul astfel încât să nu fie fierbinte când se foloseşte; se fierb maxim 5 minute toate ingredientele apoi se strecoară şi se lasă deoparte acoperit.

Pentru bază se amestecă grişul, făina, praful de copt şi migdalele măcinate. Separat, zahărul se freacă în unt; se adaugă ouăle pe rând, apoi coaja de portocală şi laptele. Se pun apoi şi "prafurile" şi se amestecă totul.

Consistenţa, nici păstoasă şi nici de aluat, trebuie să arate cam aşa:

Compoziţia se pune într-o tavă de înălţime medie, pătrată sau rotundă şi se ţine cam 35 - 40 de minute la 190 de grade. Când e gata şi încă fierbinte, încet şi uniform pe crusta ei se toarnă siropul. Ne se taie şi nici nu se mănâncă decât a doua zi sau măcar după câteva ore bune, timp în care ea va absorbi tot siropul (mai ales dacă a fost bine şi încet turnat). Se serveşte cu iaurt grecesc sau oricum cu unul foarte gras. Ravani e dulce şi parfumată, iaurtul e dens şi acrişor. Zic unii că merge şi cu frişcă sau cu smântână dar nu-i cred nicio secundă.