Păi? Ciorbă de lobodă, nu?

Nu cred că există vreun moment al zilei - sau al nopții, până la urmă - în care să nu meargă o farfurie de borș rece de lobodă. Există însă un singur moment al anului în care ciorba e perfectă, anume primăvara. Că loboda se poate ține în congelator sau că iese și toamna e altă treabă. Salata, ceapa, usturoiul verde, și apoi ridichile sau ștevia nu au același gust, acel gust, decât atunci când ies prima oară din an, după frig, din pământul umed, cu forțe proaspete, cele mai proaspete. De urzici nu mai vorbesc: dacă pe celelalte le mai cumpăr și toamna, cu urzicile îmi bat capul în exclusivitate primăvara. Așadar:

câteva legături de lobodă - 5, în cazul de față
1 rădăcină de pătrunjel sau păstârnac
1 morcov
o țelină mică
un pumn de orez
o legătură de ceapă verde
o legătură de pătrunjel
o legătură de mărar
o legătură de leuștean
un litru de borș

Ceapa și radacinoasele, tăiate mărunt, se pun la fiert. După 15 minute se adaugă loboda și orezul. Când orezul a fiert se adaugă borșul, dat în prealabil în clocot. După aproximativ 5 minute se oprește focul și se adaugă verdețurile tocate și, pentru prezentare, o lingură de ulei. Se servește oricum și oricând.

 

Almond tart, marzipan tart sau tarta de 1 aprilie

Arată ca o tartă de ciocolată - poate de unde și are ciocolată în compoziție, însă dacă te uiți mai bine la culoare și textură îți dai seama imediat că e ceva în neregulă cu ea. Dacă aveți prieteni food-geeks puteți să îi supuneți unui test, astfel:  

o ciocolată neagră 75%
100 de grame de smântână lichidă
50 de grame de unt 
50 de grame de făină de migdale/migdale măcinate 
câteva picături de esența bună de migdale
o bucata de pate brisée

Pe aluatul ăsta l-am ridicat în slăvi în nenumărate rânduri așa că nu mă repet. Work it, și uitați de aluatul "tip foitaj" din magazine: are muuulta margarină, mai nou niște chemicals pe lângă și un gust accordingly. Pate brisée e plutot simple de realizat mai ales de păstrat în congelator, if you catch my drift.

După ce am copt blatul (înțepat, cu foaie de copt și boabe de fasole deasupra 15 minute și încă 5-10 fără foaie și boabe) l-am scos, lăsat să respire vreo zece minute și  am pus făina de migdale. Dacă nu găsiți în magazine încercați să luați migdale crude, decojite, și să le măcinați. Eu am plâns ani de zile și după una, și după celelalte, iar ceea vedeți în poză e un fel de marfă de contrabandă. Mai nou am văzut însă că nu numai la magazinele tip bio sau plafar mai răsărite dar și la Matache, de exemplu, la taraba de nuts & spices, au început să se găsească constant.

Am topit ciocolata pe bain marie împreună cu smântâna lichidă, și am adăugat apoi untul bucățele și esența. Am turnat cremă peste migdale, în blatul de tartă copt, și am mai dat la cuptor cam 20 de minute. Cu 5 minute înainte să fie gata am pus deasupra și migdale prăjite, tăiate bucăți. 

Și iată. Arată ca o tartă de ciocolată cu migdale. Crema e însă complet diferită, și îi bucură și pe amatorii de ciocolată, și pe cei de marțipan, Iar dacă va plac biscuiții  cu ciocolată, sau mai precis ciocolata cu biscuit atunci trebuie să încercați tarta asta. Nu întru în detalii; dacă aveți prieteni food-geeks va vor explica ei de ce.

Noodles forever

Dintre orez și noodles (tăiței, știu, dar nu mă pot gândi decât la cei din ciorbă când le spun numele) aleg invariabil noodles. Încerc să mă gândesc de ce însă cred că e doar una dintre acele chestiuni care țin de gust. În plus, sunt parcă mai versatili și chiar și atunci când am doar două-trei lucruri în frigider, un pachet de tăiței, poftim, plus niște sosuri accordingly le poate transforma într-un mic festin. Cei de mai jos nu sunt însă o astfel de întâmplare ci o treabă pusă la punct din vreme, așa: 

250 de grame de tăiței de orez 

450 de grame de mușchi de vită, tăiat fâșii 

4 linguri de sos de soia 

5 căței de usturoi 

500 de grame de broccoli 

2 linguri de oyster sauce 

1 lingură de amidon de porumb 

un păhărel cu apă 

60 ml de oțet de orez 

niște ardei iute, feliat 

Tăițeii se fierb sau se opăresc conform instrucțiunilor de pe pachet. Se scurg și se gătesc în wok cam două minute, în puțin ulei plus sosul de soia.  Se pun deoparte, se mai adaugă puțin ulei și se gătește carnea cu usturoiul tăiat felii subțiri. Se adaugă buchețelele de brocoli, sosul de stridii, apa în care în prealabil se amestecă amidonul, și oțetul și se lasă până când broccoli e gătit și sosul s-a îngroșat un pic. Amestecul se servește peste tăiței și se acompaniază ca la ei acasă în Thailand (cui îi e dor să ridice mâna sus ) de un mic bol cu sos de soia și ardei iute. 

Tort de ciocolată

Love at first sight 'twas, și abia am așteptat să apară ocazia de a mă ocupa de dânsul. Arăta ca un tort pe care l-aș fi mâncat până și eu, anti-fan al acestui soi de desert. L-am găsit - și mulțumesc frumos - pe Cookie Jar, o bunătate de loc în care te lingi pe degetele cu care te plimbi de la o pagină la alta. 

Povestea începe cu intenția de a face un tort perfect, de unde vreo 3 pagini de combinații posibile pentru blat, cremă, glazură, umpluturi și așa mai departe. Apoi mi-am zis că poate e mai bine să fac experimentele de ziua mea, când îmi permit să nu-mi iasă o prajitură, și nu de ziua altora. Am renunțat astfel la caiet, tavă și câteva ingrediente pe care mi le pusesem la îndemână și am urmat rețeta Ancăi. 

Printre altele, mi-a plăcut că blatul nu era doar un pandișpan ci o prajitură în sine. E aromat cu nuci, vanilie, cafea, scorțișoară și banane.

...și cam așa arată la sfârșit, înainte de cuptor, când miroase într-un fel în care îți vin idei despre cum ai putea să-l mănânci exact așa, ce mai atata cuptor.

The worst temptation was yet to come: după ce am copt blatul - old school, într-o cratita, temându-mă de ceea ce s-a și întâmplat - din cuptor a ieșit o turtă înaaaltă și frumoasă, aurie și cu un miros de-ți înmuia genunchii.

Cel mai grav a fost când l-am secționat și am văzut și ce e înăuntru. Mi-am plimbat nasul deasupra lui de câteva ori bune până să reușesc să mă apuc de montaj. Precizez că am încercat să-mi iau gândul de la el cât m-am ocupat de cremă însa n-a fost chip, nici măcar cu ciocolata care mirosea bine rău după ce fusese mărunțită, chiar înainte să se înece în smântâna fierbinte.

Mai departe l-am însiropat cu zeama din compotul de vișine fără să-i mai adaug zahăr, blatul fiind deja cât trebuia de dulce. Ca să nu rămână pe uscat am pus și fructele,  peste fiecare rând de cremă. Se făcuse seară, adio lumină naturală, dar cred ca ciocolata arată bine și pe întuneric..

Nu m-am îndurat să tai coaja capacului - nu era tare dar ar fi fost mai usoară însiroparea ultimul blat. L-am aranjat să stea mai "strâns", l-am imbrăcat în cremă, l-am ornat cu trufe și cu câțiva fulgi de migdale și l-am dus. Și jur că secțiunea a arătat ca originalul - plus vișine -însă așa-i în deplasare, condiții foto precare, lumânări, la mulți ani, șampania curge și lingurițele zboară pe langa obiectiv. Dar mă gândesc (de ce îmi vine ideea asta abia acum?) ca data viitoare să aduc înapoi acasă o mostră. Pentru studiu.

Chicken green curry

Câtă frunză, câtă iarbă, atâtea rețete de chicken green curry. Treaba pare cât se poate de simplă - pui, fasole verde, lapte de cocos și pastă de curry verde, dacă ne-am lua din anumite surse tipărite. Datorăm însă ultimului ingredient din listă o variațiune largă de rețete așa că iată una dintre ele mai jos. Ceea ce apare pe lângă cele 4 ingrediente se datorează tot ultimului, pe care nu-l găsesc în totalitate satisfăcător și pe care am simțit nevoia să-l completez. În acest sens, rețeta din cartea doamnei Dhillon mi s-a părut a fi mai aproape de ce-mi doream astfel încât am adoptat-o precum și adaptat-o, astfel: 

  
1 piept de pui mai mic, tăiat cubulețe 
o cutie de lapte de cocos (cam 300 ml) plus vreo două linguri de cremă de cocos 
un castron de păstăi verzi 
3 lingurițe de pastă de curry verde 
3 frunze de kaffir lime sau o linguriță de coajă de lime (aici eu am înlocuit "sau" cu "și") 
1 lingură de sos de pește 
2 lingurițe de zahăr de palmier (se poate pune brun, în lipsă) 

Pasta de curry se tăvălește într-o tigaie cu o lingură de ulei și se călește un pic pentru a-și eibera aroma. Se adaugă sucul de cocos și se lasă la fiert până când apar ochiuri de grăsime deasupra (dacă nu faceți asta cică nu e green curry sauce. punct.) Se adaugă puiul, frunzele de lime și coaja rasă și se lasă, amestecându-se din când în când, până puiul e pătruns. 

Se adaugă crema de cocos (eu am una solidă, țeapănă, numai cremă nu e dar e în schimb the real coconut thing), sosul de pește, zahărul și se lasă până începe să fiarbă iar. Se aruncă fasolea, se mai amestecă un pic până e gata (sau mai mult, dacă luați ca mine fasole care trebuie fiartă mai zdravăn) și cam atât. Se mai potrivește cu sos de pește și cu felii de ardei iute, dacă vreți să faceți o treabă. Mie mi s-a părut că merge și niște ceapă verde, și nu m-am dat în lături. Și mai departe, dacă prindeți gustul thai, vizitați-o pe SheSimmers, cavaler Jedi când vine vorba de acest subiect și care uh, tocmai a făcut o versiune de tom yum. yum. yum.