Late lately

Așaa.
Acum că m-am mai obișnuit cu lipsa căldurii-,luminii-bicicletei-frunzelor verzi-bascheților de pânză, m-am întors să contrazic orice teorie cum că aș fi ars gazul (am făcut și asta, chiar intensiv în ultimele două săptămâni, și nu pentru copt..).
Păi: cât a mai fost soare și cald am târâit un coș pe roți, plin ochi cu cele necesare murăturilor, inclusiv borcane, boabe, crengi, și m-am pus la treabă.

Nimic deosebit, doar niște murături clasice - ardei umpluți cu varză și morcov și un mix de gogonele, castraveți, varză, conopidă, rondele de morcov. Simplu tare: la un litru de apă, una-două foi de dafin, boabe de piper și o lingură de sare. Saramura se toarnă călduță-fierbinte în borcanele deja amenajate cu legume și condimente după gust - boabe de muștar, crenguțe de cimbru, căței de usturoi etc. și obligatoriu fâșii de hrean, care funcționează ca un fel de botox pentru murături. Căpăcite cu frunze de țelină, de vișin și bețișoare de mărar uscat, arată am așa:

Apoi, în Deltă am mâncat tot felul de lucruri pe care mi-am propus să le reproduc și acasă. Unul dintre ele a fost storceagul de somn. O ciorbă deloc complicată, cu multe legume, dreasă cu smântână și colorată cu verdețuri. Zice-se că s-ar face, de felul ei, doar din ce-i sturion însă gazdele din Sfântu nu țin așa de tare la aspectul ăsta - și ce bine de noi. Acasă, am încercat să-l reproduc la fel cum l-am primit: cu somn. A fost bun tare, cu mențiunea evidentă că somnul de Obor, respectiv de crescătorie, nu-i la fel ca cel prins la el acasă. Chiar și așa, succesul a fost atât de mare și mai ales de rapid încă nu a putut fi măsurat decât într-o singură imagine: the before.

După care a venit iarna. Și când e frig nu vrei să te îngrași dar uite că vrei. Și ce-i mai bun de pus lângă porc decât niște cartofi fierți cu mult unt, sare, piper? (raspuns: niște cartofi prăjiți, bineînțeles)

Cum fără desert nu se poate, și cum oriunde întorci o pagină pac, cineva tocmai a făcut niște chocolate crinkles, atunci poftim. Nu așa de arătoși - mi s-a părut că n-o să-mi pice bine dacă și văd cât zahăr consum, așa că i-am tăvălit mai fără convingere prin zahărul pudră. Au fost însă foarte buni și mai ales intenși .

Și bineînțeles, la cererea publicului, am repetat și în această iarnă ravani - în varianta huge, adică dublul cantităților de acolo. E în continuare o bucurie de prăjitură, și singura în fața căreia mă simt ca un copil. Un copil uriaș, proporțional cu dimensiunile celei de față din care vedeți doar un colț, pentru că nu e frumos să sperii oamenii cu prăjituri.

Și-acum, până când vine primăvara și hibernarea ia sfârșit, pregătesc lucruri de pe alte continente la care mă gândesc pentru că-i cald și bine și fructele-s în pârg. Și mă întorc curând să spun tot despre asta.

Ravani the sweet overnight sleeper

Când e gata, ravani miroase a portocale calde, unt şi migdale prăjite, şi dacă ştii ce-ai pus în ea şi zăboveşti deasupra tăvii nasul o să citească şi celelalte lucruri. Are gust de prăjitura copilăriei chiar dacă e prima oară în viaţă când muşti din ea. E mai degrabă umedă decât însiropată, şi în acelaşi timp pufoasă într-un fel complet diferit de orice. E prăjitura pe care o faci seara şi o visezi noaptea ca apoi primul lucru pe care-l faci dimineaţa să fie să-ţi tai o felie, nu înainte de a-ţi plimba încă odată nasul desupra ei. Intr-un top al deserturilor cărora le iubesc fiecare moleculă ravani ar fi probabil printre primele trei.

Mai matematic, ravani înseamnă:

350 gr griş

120 gr migdale măcinate

50 gr făină

un pliculeţ şi jumătate de praf de copt

250 de unt la temperatura camerei

180 gr zahăr

5 ouă mici sau 4 mari

coaja de pe 2 portocale mai mici

250 gr lapte la temperatura camerei

iar pentru sirop:

360 gr de zahăr

300 gr apă

o lingura de apa de flori de portocal

100 ml din zeama celor două portocale

puţin şofran

câteva fâşii dintr-un băţ de scorţişoară

Ravani (sau revani) e o specialitate grecească din nord, mai exact din Makedonia. Are multe variante, fie cu ingrediente uşor schimbate (de exemplu o parte nucă de cocos în compoziţie, sau iaurt în loc de lapte) sau cu aceleaşi doar că în cantităţi diferite (mai puţin griş şi mai multă făină, scorţişoară adăugată şi în compoziţia principală etc.). In rest, după cum reiese şi din listele de mai sus prăjitura e destul de dulce cât să se aibă în vedere să nu fie tăiată la servire, conform ispitei, în bucăţi prea mari.

Revenind la partea practică, siropul se face primul astfel încât să nu fie fierbinte când se foloseşte; se fierb maxim 5 minute toate ingredientele apoi se strecoară şi se lasă deoparte acoperit.

Pentru bază se amestecă grişul, făina, praful de copt şi migdalele măcinate. Separat, zahărul se freacă în unt; se adaugă ouăle pe rând, apoi coaja de portocală şi laptele. Se pun apoi şi "prafurile" şi se amestecă totul.

Consistenţa, nici păstoasă şi nici de aluat, trebuie să arate cam aşa:

Compoziţia se pune într-o tavă de înălţime medie, pătrată sau rotundă şi se ţine cam 35 - 40 de minute la 190 de grade. Când e gata şi încă fierbinte, încet şi uniform pe crusta ei se toarnă siropul. Ne se taie şi nici nu se mănâncă decât a doua zi sau măcar după câteva ore bune, timp în care ea va absorbi tot siropul (mai ales dacă a fost bine şi încet turnat). Se serveşte cu iaurt grecesc sau oricum cu unul foarte gras. Ravani e dulce şi parfumată, iaurtul e dens şi acrişor. Zic unii că merge şi cu frişcă sau cu smântână dar nu-i cred nicio secundă.