Snow White IS the Sleeping Beauty

Prăjitura asta, un fel de Albă-ca-zăpada, are cremă de lămâie din cartea Silviei Jurcovan, blat din comerţ dar surprinzător de bun, 24 de ore sleeping time (în poză are 12) şi trei vişine dintr-un compot home-made. E bună vara pentru că e racoroasă, uşoară şi acrişoară, dar cum zilele astea au fost mai bine de 20 de grade iată cum s-a întâmplat:

250 de grame de unt moale, cubuleţe
300 ml de lapte
50 de grame de făină sau amidon
200 de grame de zahăr
zahăr vanilat
coaja şi zeama (50 ml) unei lămâi mari 

Făina şi amidonul se diluează cu 150 ml din lapte, adăugat pe rând în timp ce se amestecă temeinic astfel încât să nu se formeze cocoloaşe. Restul de lapte cu zahărul şi coaja de lămâie şi pun la fiert la bain marie. După ce s-a topit zahărul, se adaugă compoziţia cu făină şi se amestecă bine până când începe se se îngroaşe. Se dă deoparte, se adaugă zeama de lămâie (50 ml) şi zahărul vanilat, şi apoi se răceşte până la maxim temperatura corpului (indicat ar fi 40 de grade). Atunci se adaugă untul moale şi se amestecă până compoziţia se omogenizează. Crema trebuie să fie moale, pentru a putea "slăbi" foile de prăjitură.
  

Câteva mici amănunte: zahărul e brun şi vanilat la borcan cu bucăţi de baton de vanilie; trebuie ţinut câteva săptămâni până se prinde aroma de el, şi mai trebuie scuturat odată la câteva zile. Efortul e recompensat însă de faptul ca veţi descoperi cum trebuie să fie de fapt un zahăr vanilat, moment în care pliculeţele de raft vor disparea de pe shopping lists. Zahăr se poate adaugă de fiecare data când se scoate cel deja vanilat - dacă nu faceţi prăjituri în fiecare zi şi nu uitaţi să îl mişcaţi din când în când veţi avea zahăr bine aromat câteva luni bune. Mai departe, coaja de lămâie e din borcan, ţinută cu zahăr, aşa cum m-a învăţat pe mine o bunică - mi-a spus să nu mă apuc de limonadă până nu rad coaja de pe toate lămâie, o frec cu zahăr şi pun în frigider. E aşa de bine să ai aşa ceva la îndemână (şi bunică, şi coajă de lămâie) încât de multă vreme nu am mai aruncat cojile de lămâie decât albe.

Foile le-am cumpărat din Auchan întâmplător; le-am văzut şi mi s-a părut aproape miraculos că nu există nimic dubios în ele ba mai mult, conţinutul de miere este mai ridicat decât cel de zahăr. Sunt  foarte bune, nu e aproape nicio diferenţă faţă de cele făcute în casă (şi coapte de-a lungul câtorva ore pe fundul tăvii..)

După wrap-up and rest, anume de seara până dimineaţa, prăjitura mi s-a părut bună, bună rău. După încă o zi, respectiv a doua zi dimineaţă mi-am dat seama că n-am înţeles nimic: o astfel de prăjitură, pentru a se ridica at its best, trebuie să stea la rece minim 24 de ore. Şi nu, nu e doar aşteptarea care o face mai bună.