"Chemically speaking, chocolate really is the world's perfect food."



Nu putem să contrazicem tocmai un cercetător din domeniul nutriţiei, nu? (Michael Levine a fost citat de Joel Brenner în "The Emperors of Chocolate" declarând perfecţiunea ciocolatei din punct de vedere chimic). Din alte puncte de vedere, la nevoie, o bucată bună de ciocolată face chiar şi cât un prieten de nădejde. Cu prietenii, ca şi cu ciocolata, sunt destul de picky. Dar nu refuz niciodată la nevoie un prieten din copilărie, la fel cum nu refuz niciodată o bucată de ciocolată de casă. Şi-atunci când nu prea mi se dă ocazia să n-o refuz iată ce se întâmplă:

500 de grame de lapte praf
400 de grame de zahăr brut
200 de grame de unt
150 ml de apă
4 linguri de cacao
un pumn de stafide
3-4 linguri de rom (sau lapte cu esenţă de rom, sau vodcă şi esenţă de rom)
o linguriţă de zeamă de lămâie (va împiedică ciocolata să se zaharisească)
esenţă de rom (separat)
câteva nuci sau migdale, prăjite


Mai ales în cazul prăjiturilor, pentru o reuşită absolută, în afară de precizie şi de tehnică ingredientele trebuie să fie de calitate foarte bună spre excepţională. Câteva detalii despre cele de mai sus:

- laptele praf - Rarăul, highly recc'd;
- zahărul brut are un gust special şi e şi întrucâtva mai sănătos - eu îl folosesc în aproape toate dulciurile;
- e bine ca untul să fie cât mai gras - 80%, şi se găseşte şi cu 82% grăsime; cel din piaţă nu am ştiut niciodată ce concentraţie are însă e proaspăt, bun şi până acum nu mi s-a plâns nicio prăjitură;
- esenţa aromată pentru prăjituri e foarte importantă pentru că se va simţi în toată compoziţia; cea care se găseşte în magazinele Mega Image sub brandul propriu e destul de în regulă.
- cacao - măcar la ciocolată trebuie folosit cel mai bun posibil; în lipsă de fineţuri olandeze, printre ce se găseşte în raft la magazinele de interes general e bun cel cu concentraţie de 22% de la, well, dr. Oetker;
- stafidele ar trebui să fie arătoase, proaspete şi rotunjoare, iar migdalele sau nucile tari şi crocante.


Reţeta în sine nu e neapărat specială şi seamănă destul de mult cu cea de pe cutia de lapte praf; pentru început, stafidele de pun la înmuiat în rom sau în înlocuitorii sugeraţi mai sus. Mai departe, într-un recipient pe foc se pune apa cu zahărul; după ce acesta din urmă se topeşte şi începe să fiarbă se lasă focul mic şi se adaugă untul în bucăţi. Se amestecă şi se lasă aşa cam încă 10-15 minute. Se ia apoi de pe foc, se adaugă  lămâia, laptele praf cernut, lingurile de cacao plus câteva picături de esenţă de rom - nu multe, pentru ca şi stafidele sunt aromate la fel.


Se amestecă bine-bine cu o un tel astfel încât să nu rămână lapte praf nedizolvat, se adaugă apoi stafidele (fără "sosul" în care au stat) şi se toarnă pe o foaie de copt într-o tavă. Se lasă la răcit până a doua zi, când se serveşte fie tăiată în bucăţi fie formată în bomboane rotunde tăvălite prin nucile sau migdalele prăjite. E chewy, sticky, sweet and lovely şi pentru că are poveste de copilărie nu-i stă alături nicio altă ciocolată din lume.



2 comentarii:

  1. Ce bine arata si e foarte gustoasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc, Nela. Ciocolata făcută în casă e într-adevăr un desert foarte bun.

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.