Tort de ciocolată

Love at first sight 'twas, și abia am așteptat să apară ocazia de a mă ocupa de dânsul. Arăta ca un tort pe care l-aș fi mâncat până și eu, anti-fan al acestui soi de desert. L-am găsit - și mulțumesc frumos - pe Cookie Jar, o bunătate de loc în care te lingi pe degetele cu care te plimbi de la o pagină la alta. 

Povestea începe cu intenția de a face un tort perfect, de unde vreo 3 pagini de combinații posibile pentru blat, cremă, glazură, umpluturi și așa mai departe. Apoi mi-am zis că poate e mai bine să fac experimentele de ziua mea, când îmi permit să nu-mi iasă o prajitură, și nu de ziua altora. Am renunțat astfel la caiet, tavă și câteva ingrediente pe care mi le pusesem la îndemână și am urmat rețeta Ancăi. 

Printre altele, mi-a plăcut că blatul nu era doar un pandișpan ci o prajitură în sine. E aromat cu nuci, vanilie, cafea, scorțișoară și banane.

...și cam așa arată la sfârșit, înainte de cuptor, când miroase într-un fel în care îți vin idei despre cum ai putea să-l mănânci exact așa, ce mai atata cuptor.

The worst temptation was yet to come: după ce am copt blatul - old school, într-o cratita, temându-mă de ceea ce s-a și întâmplat - din cuptor a ieșit o turtă înaaaltă și frumoasă, aurie și cu un miros de-ți înmuia genunchii.

Cel mai grav a fost când l-am secționat și am văzut și ce e înăuntru. Mi-am plimbat nasul deasupra lui de câteva ori bune până să reușesc să mă apuc de montaj. Precizez că am încercat să-mi iau gândul de la el cât m-am ocupat de cremă însa n-a fost chip, nici măcar cu ciocolata care mirosea bine rău după ce fusese mărunțită, chiar înainte să se înece în smântâna fierbinte.

Mai departe l-am însiropat cu zeama din compotul de vișine fără să-i mai adaug zahăr, blatul fiind deja cât trebuia de dulce. Ca să nu rămână pe uscat am pus și fructele,  peste fiecare rând de cremă. Se făcuse seară, adio lumină naturală, dar cred ca ciocolata arată bine și pe întuneric..

Nu m-am îndurat să tai coaja capacului - nu era tare dar ar fi fost mai usoară însiroparea ultimul blat. L-am aranjat să stea mai "strâns", l-am imbrăcat în cremă, l-am ornat cu trufe și cu câțiva fulgi de migdale și l-am dus. Și jur că secțiunea a arătat ca originalul - plus vișine -însă așa-i în deplasare, condiții foto precare, lumânări, la mulți ani, șampania curge și lingurițele zboară pe langa obiectiv. Dar mă gândesc (de ce îmi vine ideea asta abia acum?) ca data viitoare să aduc înapoi acasă o mostră. Pentru studiu.

Diplomate au bavarois

Cu portocale proaspete şi dulci şi-un pic de ananas. Pentru că aşa am mâncat eu odată şi mi-a plăcut deşi originalul, zice Larousse gastronimique, se face cu fructe confiate ţinute în rom. Yum, dar până atunci am luat următoarele: 

10 gălbenuşuri 

350 de grame de zahăr fin sau pudră 

200 ml de lapte 

700 de grame de smântână pentru frişcă 

3 plicuri de gelatină 

câteva pişcoturi de şampanie 

esenţă de vanilie 

3-4 portocale 

câteva bucăţi de ananas 

Cum era seară, frig şi întuneric imaginile cu producţia lipsesc - cele ataşate sunt de a doua zi. Doar în cuvinte, coaja portocalelor se rade şi se pune la fiert în lapte, care apoi se strecoară şi se lasă la răcit. Gălbenuşurile şi zahărul se freacă până cel din urmă se dizolvă, se adaugă apoi laptele răcit şi se pune totul pe bain marie. După ce compoziţia capătă consistenţă se adaugă gelatina în prealabil dizolvată, se amestecă şi se lasă să se răcească. Smântâna se bate frişcă şi se adaugă la cremă, împreună cu esenţa de vanilie. 

Portocalele se curăţă şi se taie felii rotunde, cu care se tapetează o formă a cărei bază e bine îmbrăcată în folie de plastic. În spaţiile goale se adaugă bucăţi de ananas. În crema, răcită se amestecă încă nişte ananas tăiat bucăţi, apoi totul se toarnă peste portocale. Desupra se aşează câteva pişcoturi însiropate cu sucul unei portocale. 

Se dă la frigider pentru câteva ore (overnight e cel mai sigur; experienţa în care miezul unui charlotte îmi leşina la tăiat nu mă mai lasă să umblu prea devreme la astfel de prăjituri). Se serveşte plătitorilor (a fost un fel de cerere subvenţionată) nu înainte de a fotografia prost, cu telefonul, o secţiune a diplomatului bavarez.