Somon afumat cu rucola si ricotta

În Italia, chiar şi la cel mai ordinar birt, lângă o gară dintr-un oraş mic sau după primul rând de blocuri din vreo zonă mai industrială, sandwich-urile (panini sau tramezzini, de obicei) sunt parcă cele mai bune din lume. Sunt tratate ca un fel de mâncare în toată regula, nu ca ceva aruncat între două felii de pâine. Până la urmă nu oricine e în stare să facă un sandwich bun, pe acolo oricum nemâncându-se nimic la întâmplare.

Eu am vrut un sandwich fresh şi cu somon, nu neapărat un sandwich italian. De-acolo e însă o parte din ştiinţă, plus partea cu untul pe care am învăţat-o demult de-acasă, de la mama..

Iată-l, cu multe ilustraţii pas cu pas pentru fiecare strat. Like a rocket science sandwich.

o ciabatta

unt

2 linguri de ricotta frecate cu:

sare

câteva fire de mărar

şi

două felii de somon afumat ţinute puţin sau chiar peste noapte în:

o lingură de lămâie

o lingură de ulei de măsline

piper

alte câteva fire de mărar

rucola

Se întinde brânza cu mărar.

Se aşază feliile de somon scurse de zeama în care au stat. Se pun frunzele de rucola spalate şi scurse bine şi ele, se pliază fără să se preseze şi se ambalează de preferat în hârtie. Nu va sta mult acolo, chiar dacă e planificat după trei ore de la preparare.

Thank you Yotam

Domnul Yotam Ottolenghi susţine o rubrică săptămânală în Guardian intitulată The New Vegetarian. În afară de asta ţine un restaurant de succes care-i poartă numele (în care, dacă ai mai multă răbdare ca mine, aştepţi minim jumătate de oră pentru o masă) şi a scos acum aproape doi ani o foarte apreciată carte de bucate. Oferta de catering a locului mi-a dat senzaţii destul de tari, şi în caz că cele aproape 60 de review-uri de cinci stele de pe Amazon ale cărţii nu mă convinseseră, am hotărât astfel să întru brusc în posesia ei. Descoperind între timp The New Vegetarian (which I am not, actually) mi-a rămas în cap timp de două săptămâni imaginea unei tarte iar aseară a venit momentul să scap de obsesie şi să o execut.

Aluatul, adaptat la mărimea tăvii mele:

120 de grame de unt

160 de grame de făină

puţină apă rece

Am tăiat untul, rece, în bucăţi medii; am pus făina peste el şi le-am amestecat cu mâna, nu foarte mult, până când am putut să mărunţesc cât de cât bucăţile de unt. Am adăugat puţină apă foarte rece şi am mai frământat până s-a legat aluatul. Treaba cu felul ăsta de aluat e că nu trebuie frecat prea mult, untul şi apa trebuie să fie foarte reci iar făina trebuie să fie - de bun simţ, dealtfel - cernută. Când e gata se ţine la frigider măcar o oră, iar după ce se întinde în tavă se mai ţine vreo jumătate de oră tot acolo. Când i-a venit vremea l-am înţepat ici colo cu o furculiţă, i-am pus peste faţă o foaie de copt şi deasupra ei boabe de fasole (ambele mişcări cu scopul de a-l împiedica să se umfle) şi l-am băgat zece minute în cuptor la 180 de grade.

Compoziţia tartei:

1 ceapă medie

3 + 1 căţei de usturoi

puţin unt

ulei de măsline

750 gr de ricotta

3 ouă

2 albuşuri

busuioc proaspăt

cimbru proaspăt

150 - 200 grame de roşii uscate, în ulei

sare, piper

Pentru conţinut: am înmuiat pe foc mic în unt cu cu ulei se măsline, cam un sfert de oră, ceapă şi usturoiul tăiate mărunt. Între timp amestecat trei ouă şi două albuşuri, am adăugat-o pe ricotta plus sare, piper şi busuioc. Am pus peste compoziţie ceapa cu usturoiul, le-am turnat pe toate în tartă şi am dat-o la cuptor cam trei sferturi de oră, până s-a aşezat. Am tăiat roşiile mărunt, le-am amestecat cu un căţel de usturoi tăiat la fel, cu puţină sare şi cu câteva frunze de cimbru; când tarta a fost gata am acoperit-o cu stratul de roşii şi am mai dat-o la cuptor cam cinci minute. Am stropit-o apoi cu puţin ulei de măsline am depus pe dumneai 3 crenguţe de cimbru, să dau arama pe faţă amestecului de roşii.

Când eşti aproape să muşti dintr-o felie de tartă de-asta o să simţi usturoiul dintre roşiile care miros a vară, plus aroma cimbrului proaspăt. Cum e după ce muşti din ea nu mai spun, că-mi creşte febra. Bliss, and sweet relief.