Se afișează postările cu eticheta thai. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta thai. Afișați toate postările

Noodles forever



Dintre orez și noodles (tăiței, știu, dar nu mă pot gândi decât la cei din ciorbă când le spun numele) aleg invariabil noodles. Încerc să mă gândesc de ce însă cred că e doar una dintre acele chestiuni care țin de gust. În plus, sunt parcă mai versatili și chiar și atunci când am doar două-trei lucruri în frigider, un pachet de tăiței, poftim, plus niște sosuri accordingly le poate transforma într-un mic festin. Cei de mai jos nu sunt însă o astfel de întâmplare ci o treabă pusă la punct din vreme, așa: 



250 de grame de tăiței de orez 
450 de grame de mușchi de vită, tăiat fâșii 
4 linguri de sos de soia 
5 căței de usturoi 
500 de grame de broccoli 
2 linguri de oyster sauce 
1 lingură de amidon de porumb 
un păhărel cu apă 
60 ml de oțet de orez 
niște ardei iute, feliat 



Tăițeii se fierb sau se opăresc conform instrucțiunilor de pe pachet. Se scurg și se gătesc în wok cam două minute, în puțin ulei plus sosul de soia.  Se pun deoparte, se mai adaugă puțin ulei și se gătește carnea cu usturoiul tăiat felii subțiri. Se adaugă buchețelele de brocoli, sosul de stridii, apa în care în prealabil se amestecă amidonul, și oțetul și se lasă până când broccoli e gătit și sosul s-a îngroșat un pic. Amestecul se servește peste tăiței și se acompaniază ca la ei acasă în Thailand (cui îi e dor să ridice mâna sus ) de un mic bol cu sos de soia și ardei iute. 


Chicken green curry




Câtă frunză, câtă iarbă, atâtea rețete de chicken green curry. Treaba pare cât se poate de simplă - pui, fasole verde, lapte de cocos și pastă de curry verde, dacă ne-am lua din anumite surse tipărite. Datorăm însă ultimului ingredient din listă o variațiune largă de rețete așa că iată una dintre ele mai jos. Ceea ce apare pe lângă cele 4 ingrediente se datorează tot ultimului, pe care nu-l găsesc în totalitate satisfăcător și pe care am simțit nevoia să-l completez. În acest sens, rețeta din cartea doamnei Dhillon mi s-a părut a fi mai aproape de ce-mi doream astfel încât am adoptat-o precum și adaptat-o, astfel: 

  
1 piept de pui mai mic, tăiat cubulețe 
o cutie de lapte de cocos (cam 300 ml) plus vreo două linguri de cremă de cocos 
un castron de păstăi verzi 
3 lingurițe de pastă de curry verde 
3 frunze de kaffir lime sau o linguriță de coajă de lime (aici eu am înlocuit "sau" cu "și") 
1 lingură de sos de pește 
2 lingurițe de zahăr de palmier (se poate pune brun, în lipsă) 




Pasta de curry se tăvălește într-o tigaie cu o lingură de ulei și se călește un pic pentru a-și eibera aroma. Se adaugă sucul de cocos și se lasă la fiert până când apar ochiuri de grăsime deasupra (dacă nu faceți asta cică nu e green curry sauce. punct.) Se adaugă puiul, frunzele de lime și coaja rasă și se lasă, amestecându-se din când în când, până puiul e pătruns. 



Se adaugă crema de cocos (eu am una solidă, țeapănă, numai cremă nu e dar e în schimb the real coconut thing), sosul de pește, zahărul și se lasă până începe să fiarbă iar. Se aruncă fasolea, se mai amestecă un pic până e gata (sau mai mult, dacă luați ca mine fasole care trebuie fiartă mai zdravăn) și cam atât. Se mai potrivește cu sos de pește și cu felii de ardei iute, dacă vreți să faceți o treabă. Mie mi s-a părut că merge și niște ceapă verde, și nu m-am dat în lături. Și mai departe, dacă prindeți gustul thai, vizitați-o pe SheSimmers, cavaler Jedi când vine vorba de acest subiect și care uh, tocmai a făcut o versiune de tom yum. yum. yum. 



Un produs Blogger.